ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară

12:26 | 06.11.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 6 nov. /MOLDPRES/. După o pauză de câteva săptămâni, deputații revin la ședințe. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 8 – 15 noiembrie, comunică MOLDPRES.

Astfel, vineri începând cu ora10:00, aleșii poporului vor examina mai multe proiecte de ajustare a legislației naționale la aquis-ul european. Este vorba de inițiativele legislative ce se referă la furnizarea conținutului digital și a serviciilor digitale; libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și de furnizare a serviciilor; politica sectorului acvaculturii; modificarea cadrului normativ privind asociatul unic, precum și cel privind aspecte de redresare și rezoluție bancară.

Totodată,  Legislativul va ratifica și o serie de acorduri, printre care cel încheiat cu Canada privind asistența financiară în valoare de 120 milioane de dolari canadieni; acordul cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) privind acordarea suportului bugetar pentru finanțarea tranziției Republicii Moldova la o economie verde; Protocolul de modificare a Convenției pentru evitarea dublei impuneri și prevenirii evaziunii fiscale la impozitele pe venit și capital, încheiate cu Guvernul Marelui Ducat de Luxemburg.

Un alt acord care va fi propus spre ratificare vizează finanțarea, acordată de Banca Mondială, pentru renovarea energetică a 46 de școli din întreaga țară, precum și modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Chișinău. De asemenea, va fi ratificat acordul privind constituirea în țara noastră a unei filiale a Universității „Angel Kanchev” din Ruse, Republica Bulgaria.

În următoarele ședințe, legislatorii vor examina și Legea insolvabilității, Legea despre semințe, Legea cu privire la statutul militarilor, Legea cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice, Legea muzeelor, Legea privind plata pentru poluarea aerului, Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, Legea privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

img24008937

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!