ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alegeri parlamentare în România // Premierul Dorin Recean îndeamnă la vot: „Acesta este procesul prin care noi asigurăm democrația în România”

12:36 | 30.11.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să se implice activ în procesul democratic din România, unde a început procesul de votare pentru alegerile parlamentare. Șeful Guvernului a apreciat că România este cel mai important partener de dezvoltare a Republicii Moldova pe cale democratică, informează MOLDPRES.

Premierul a menționat implicarea activă la alegerile europarlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale din România. „Mulțumesc moldovenilor cu cetățenie română, care au fost să voteze la europarlamentare, care au fost să voteze în primul tur al prezidențialelor din România și îi invit pe toți să mergem să votăm în alegerile parlamentare din acest weekend, vreau să vină cât mai multă lume, pentru că acesta este procesul democratic prin care noi asigurăm democrația în România care este un partener important, este cel mai important partener al Republicii Moldova în construirea căii noastre de dezvoltare europeană”, a declarat Dorin Recean într-o postare video plasată pe contul său de Facebook. 

În România au loc alegeri în Senat și Camera deputaților. Procesul de votare a început sâmbătă, 30 noiembrie, în afara țării, unde au fost deschise 950 de secții de vot. În Republica Moldova procesul de votare a început astăzi la ora 07:00 și se desfășoară în 59 de secții. 

Alegerile parlamentare din 2024 vor stabili următoarea componență a Parlamentului României. Vor fi aleși 332 de deputați și 137 de senatori. Peste 6.330 de persoane candidează pentru o funcție de deputat sau senator, din partea a 31 de partide și a 19 organizații ale minorităților naționale. Optsprezece formaţiuni şi doi independenţi au intrat în cursa pentru noul Legislativ din partea diasporei.

 

img24009787

img24009787

img24009787

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!