R. Moldova, antrenată plenar în activitatea Convenției privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale
10:52 | 04.12.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Republica Moldova, în următorii doi ani, va contribui la atingerea tuturor obiectivelor stabilite pentru țările participante la Convenția privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale (CETAI). Acest lucru va fi posibil prin implicarea experților în organizarea instruirilor și seminarelor de formare, care vor avea loc atât la Universitatea Tehnică din Moldova, cât și pe teritoriul Portului Internațional Giurgiulești, potrivit Alionei Rusnac, secretar de stat la Ministerul Mediului, care a participat la cea de-a 13-a Conferință a părților CETAI, desfăşurată la Geneva, transmite MOLDPRES.
Totodată, la Conferință au fost prezentate rezultatele obținute de Republica Moldova în cadrul implementării diferitelor proiecte cu suportul Programului de asistență și cooperare al Convenției. Astfel, a fost luată decizia cu privire la întărirea măsurilor de prevenire a poluării accidentale a apelor din Delta Dunării, inclusiv prin exerciții transfrontaliere între țările riverane - Republica Moldova, Ucraina și România.
În cadrul Conferinței, Aliona Rusnac a fost aleasă în calitate de membru al Biroului Convenției CETAI pe o perioadă de 2 ani, iar Vitali Mutaf, consultant principal de politici în domeniul prevenirii poluării la Ministerul Mediului, a fost ales în calitate de membru al Grupului de Lucru pentru Implementarea CETAI pe o perioadă de patru ani.
În martie 1992, la Helsinki, 26 de țări, inclusiv UE, au semnat Convenția asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite. Convenția stabilește o serie de măsuri menite să protejeze sănătatea umană și mediul împotriva efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale și să promoveze cooperarea internațională activă între părțile contractante înainte, în timpul și după acest tip de accidente. Aceasta se aplică accidentelor industriale care pot să provoace efecte transfrontaliere, inclusiv accidentelor provocate de catastrofe naturale. Convenția a intrat în vigoare pentru Comunitatea Europeană în aprilie 2000.