ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

SUA au amenințat autoritățile georgiene cu sancțiuni din cauza reprimării protestelor

10:46 | 05.12.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. Statele Unite sunt gata să impună sancțiuni împotriva autorităților georgiene din cauza „violenței crude și nejustificate împotriva protestatarilor”, a declarat șeful Departamentului de Stat, Antony Blinken, comunică moscowtimes.ru. 

„Statele Unite sunt solidare cu poporul Georgiei și cu aspirațiile lui democratice. Cei care subminează procesele sau instituțiile democratice ale Georgiei, inclusiv cei care suprimă drepturile cetățenilor georgieni la libertatea de întrunire și exprimare pașnică, vor fi trași la răspundere”, a spus Blinken.  

El a cerut partidului de guvernământ Visul Georgian să oprească violența împotriva cetățenilor și să elibereze pe toți cei reținuți la mitinguri. Înainte de aceasta, pe fundalul protestelor din Georgia, Statele Unite și-au anunțat intenția de a-și reconsidera relațiile bilaterale cu Tbilisi. Anterior Washingtonul a impus sancțiuni împotriva membrilor partidului Visul Georgian, unor membri ai parlamentului, oficiali de securitate și cei responsabili pentru adoptarea legii „agenților străini”.

Pe 2 decembrie, Lituania, Letonia și Estonia au impus sancțiuni împotriva șefului Visului Georgiei, miliardarul Bidzina Ivanishvili, și a mai multor oficiali înalți ai Ministerului Afacerilor Interne din Georgia. Președintele ucrainean Vladimir Zelensky a numit reprimarea protestatarilor din Georgia o „rușine” și a amenințat, de asemenea, cu sancțiuni. Potrivit acestuia, Tbilisi cade în „dependență de Rusia”.

 

img24009963

img24009963

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!