Simtel Solar intră pe piața sistemelor de stocare a energiei printr-o nouă linie de business: „În R. Moldova, soluțiile de stocare a energiei sunt esențiale"
20:06 | 09.12.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Simtel Solar, parte a grupului de inginerie și tehnologie Simtel (BVB: SMTL), lider în domeniul energiei regenerabile, își extinde portofoliul prin lansarea unei noi linii de business dedicate sistemelor de stocare a energiei, oferind soluții complete de consultanță, EPC (Engineering, Procurement and Construction), operare comercială, service și mentenanță, transmite MOLDPRES.
Compania urmărește să adreseze nevoia tot mai crescută de gestionare eficientă a consumului și producției de energie, contribuind activ la tranziția către surse de energie regenerabile și la crearea unui sistem energetic sustenabil.
În contextul actual al Republicii Moldova, în care rețeaua de energie se confruntă cu provocări majore din cauza dependenței de importurile de energie și a fluctuațiilor surselor de energie regenerabilă, stocarea energiei devine un element important pentru stabilitatea și independența energetică a țării. Proiectele de stocare a energiei pot ajuta la echilibrarea cererii și ofertei de energie, reducând astfel presiunea asupra rețelei și contribuind la un management mai eficient al resurselor energetice.
„În Republica Moldova, soluțiile de stocare a energiei sunt esențiale pentru asigurarea unei tranziții eficiente către un sistem energetic sustenabil. Prin implementarea unor tehnologii inovatoare, Simtel contribuie la reducerea vulnerabilității energetice a țării și la integrarea surselor de energie regenerabilă în rețea, aducând stabilitate și independență în fața fluctuațiilor de preț și aprovizionare”, estimează Ana Nedea, director Strategie și Dezvoltare de Business Simtel.
Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a deschis e o filială în Chișinău, în 2022, prin înființarea unei companii locale, denumită Simtel Solar și în care Simtel Team deține întreaga participație. Compania a decis să deschidă o filială în Moldova ca urmare a strategiei de expansiune la nivel internațional, precum și datorită solicitărilor crescute provenite de la clienții Simtel, care sunt prezenți și pe piața din Republica Moldova.