Mai multe gospodării săteşti din raionul Călăraşi vor putea solicita finanțare pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică
20:36 | 09.12.2024 Categorie: Regiuni
Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Proprietarii primelor case individuale din gospodăriile rurale din raionul Călărași au primit raportul de audit energetic și vor putea solicita finanțare pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate în raport, din contul Programului de finanțare „Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial” (FEERM) administrat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), transmite MOLDPRES.
Reprezentanții CNED au invitat beneficiarii și reprezentanții autorităţilor publice locale la o ședință de informare, unde au fost prezentate rezultatele auditului și pașii care urmează a fi întreprinși pentru a beneficia de suportul financiar.
Potrivit CNED, beneficiarii vor avea posibilitatea să implementeze următoarele soluții: instalarea de centrale termice pe bază de biocombustibili solizi; izolarea termică a pereților exteriori, acoperișului și subsolului locuinței; modernizarea sau instalarea sistemului de încălzire a apei menajere; îmbunătățirea sau modernizarea sistemului de iluminat; înlocuirea ușilor și ferestrelor exterioare; instalarea și modernizarea sistemului de încălzire.
„Având în vedere că acest proiect este finanțat din fonduri publice, una dintre sarcinile cheie este realizarea foarte calitativă a lucrărilor de îmbunătățire a eficienței energetice a gospodăriilor selectate, ceea ce se va solda cu reducerea semnificativă a facturilor la energie”, a menționat în cadrul întâlnirilor Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă.
Pentru realizarea acestor lucrări, suportul financiar acordat de CNED prin programul FEERM va constitui 95% din valoarea investiției, iar contribuția beneficiarului este de 5%.
În prezent, 115 de gospodării, din 19 raioane ale țării, sunt la etapa de elaborare a rapoartelor de audit energetic, care vor facilita implementarea soluțiilor de economisire a energiei.
Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial este un instrument financiar inovator pentru Republica Moldova, oferind sprijin pentru proiectele de renovare energetică a locuințelor – atât pentru blocurile multietajate, cât și pentru gospodăriile individuale, susținând astfel un consum de energie mai eficient și mai sustenabil.