ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Președinție a fost inaugurat bradul. Luminițele au fost aprinse de șefa statului împreună cu copiii angajaților instituției

22:20 | 19.12.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/.Președinta Maia Sandu, angajații din administrația prezidențială și copiii lor au aprins, în această seară, luminițele Pomului de Crăciun de la Președinție. Vizitatorii pot veni să admire bradul începând cu data de 20 decembrie și până pe 15 ianuarie, comunică MOLDPRES.

Șefa statului a menționat că, împreună cu copiii angajaților Președinției, a aprins luminițele de pe Pomul de Crăciun și a mulțumit grupului artistic de la Centrul Republican „Artico” pentru atelierul de confecționare a jucăriilor pentru brad și corului „Voices Moldova” pentru colinde.

„În această perioadă, să ne bucurăm de mult-așteptatele sărbători și să trăim cu recunoștință fiecare clipă petrecută alături de oamenii dragi. Pe cei care vor să admire bradul de la Președinție, ca în fiecare an, îi așteptăm cu drag!”, a spus Maia Sandu.

Vizitatorii pot veni la Președinție începând cu data de 20 decembrie și până pe 15 ianuarie, de luni până vineri, între orele 17:00 și 19:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 12:00 și 15:00.

img24010542

img24010542

img24010542

img24010542

img24010542

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!