ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Încasările Fiscului la buget au crescut cu 11,7% în 2024

14:44 | 02.01.2025 Categorie: Economie

Chişinău, 2 ian. /MOLDPRES/. Încasările la buget, administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au crescut cu 11,7 la sută în anul 2024, comparativ cu 2023, sau cu circa 7,5 miliarde de lei. Ca rezultat, acestea au constituit circa 71,5 miliarde lei, transmite MOLDPRES. 

Astfel, conform informațiilor operative ale SFS, la bugetul de stat, în anul 2024 s-au încasat 29,2 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,7 miliarde lei mai mult față de anul 2023, sau o creștere de 6,3%. 

La bugetele locale s-au înregistrat încasări de 8,1 miliarde lei, în creștere cu 15,8%.

De asemenea, la bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată s-au încasat 25,5 miliarde lei, fiind înregistrată o creștere de 15,8%.      

Totodată, la fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 8,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,1 miliarde lei mai mult în comparație cu anul 2023 sau cu 15,2%.

img25000040

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!