IGSU atenționează: Lansarea focurilor de artificii poate provoca incendii
17:49 | 03.01.2025 Categorie: Societate
Chişinău, 3 ian. /MOLDPRES/. În ajunul sărbătorii Crăciunului pe stil vechi sărbătorit în Republica Moldova în perioada 7-8 ianuarie, pompierii atenționează oamenii despre riscurile pe care le comportă lansarea focurilor de artificii. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) recomandă evitarea utilizării materialului pirotehnic și supravegherea copiilor, informează MOLDPRES.
IGSU atenționează că lansarea focurilor de artificii poate provoca traumatisme, arsuri și incendii. Situația devine mai gravă în cazul utilizării materialului pirotehnic de către copii și adolescenți.
Minorii trebuie informați că jocul cu petardele, lansarea din mâini a materialului pirotehnic, dar și purtarea acestora în buzunare poate cu ușurință degenera într-o situație de risc. Specialiștii atenționează că lansarea focurilor de artificii de la balcoane, holuri și în curțile blocurilor poate provoca cu ușurință incendii.
Potrivit datelor oferite de Serviciul național unic de apeluri de urgență 112 doar în noaptea de revelion instituția a recepționat 44 de apeluri. Treizeci și nouă de cazuri au fost gestionate de poliție, iar în alte două situații oamenii au avut nevoie de îngrijiri fiind solicitată intervenția serviciilor medicale.