Victor Chironda: „Chișinăul trebuie să tindă să devină un oraș european”
10:39 | 03.07.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 3 iul. /MOLDPRES/. Chișinăul trebuie să tindă să devină un oraș european. Declarația a fost făcută astăzi de fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda, care a fost anunțat candidat al Platformei DA pentru alegerile locale din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.
În cadrul unei conferințe de presă, Victor Chironda a remarcat că își propune să reformeze primăria capitalei. „Mi-am dedicat activitatea profesională acestui oraș și dispun de experiența necesară. În calitate de viceprimar am realizat proiecte importante și îmi propun să demonstrez că orașul se poate dezvolta și deveni confortabil pentru cetățeni. Îmi doresc să aduc orașul la un nou nivel de dezvoltare. Mulțumesc Platformei DA pentru deschidere și susținere. Fără un Chișinău european nu va fi posibilă o țară europeană”, a spus Victor Chironda.
La rândul său, președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a specificat că decizia privind candidatul pentru alegerile locale din municipiul Chișinău a fost luată în urma discuțiilor cu cetățenii și cu partidele pro europene. „Am hotărât să alegem un candidat din afara formațiunii, cu șanse reale de a câștiga scrutinul. Vom veni cu promisiuni electorale realiste, strategii pe termen lung și un plan de modernizare a capitalei”, a afirmat Dinu Plîngău.
Victor Chironda a fost viceprimar al capitalei responsabil de urbanism și mobilitate urbană. Acesta este expert în dezvoltare urbană durabilă. Chironda a candidat la șefia capitalei la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 și a devenit consilier municipal.
Viitoarele alegeri locale în Chișinău ar urma să aibă loc în toamna anului curent, ținând cont că ultimul scrutin s-a desfășurat în octombrie 2019 și mandatul aleșilor locali este de patru ani. În urma alegerilor locale din 2019, primar al municipiului Chișinău a fost ales Ion Ceban.
Anterior, Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat că deputatul Lilian Carp este candidatul formațiunii pentru alegerile locale din municipiul Chișinău.