Partidele urmează să prezinte rapoartele privind gestiunea financiară până pe data de 15 iulie
12:14 | 11.07.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. Termenul de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru semestrul întâi al anului curent este data de 15 iulie. Totodată, astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice, informează MOLDPRES.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), noile prevederi stabilesc că raportul se prezintă în formă electronică, prin intermediul SSI „Control Financiar”. Acesta va fi semnat de către conducătorul și trezorierul partidului politic.
„Ambii poartă răspundere pentru corectitudinea datelor și a informațiilor prezentate, precum și pentru neprezentarea acestora. Dacă raportul privind gestiunea financiară este semnat de către persoana care asigură interimatul funcției conducătorului partidului politic, acesta prezintă confirmarea Agenției Servicii Publice", se menționează într-un comunicat de presă al CEC.
„Neprezentarea sau prezentarea tardivă de către partidele politice a raportului privind gestiunea financiară în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete, constituie încălcare a prevederilor legale și este pasibilă de răspundere conform legislației”, precizează CEC.
În prezent, la Agenția Servicii Publice sunt înregistrate 59 de formațiuni politice.