Șefa statului s-a întâlnit cu noua reprezentantă rezidentă PNUD la Chișinău
19:10 | 11.09.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu noua Reprezentantă rezidentă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Daniela Gasparikova pentru a-i ura bun venit în țara noastră și mult succes în realizarea mandatului său, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul prezidențial de presă.
Discuția a vizat sprijinul acordat de PNUD pentru creșterea capacității de răspuns a instituțiilor statului la provocările curente. La fel, s-a vorbit despre prioritățile guvernării pentru o dezvoltare durabilă a țării noastre și cum PNUD ar putea să-și alinieze eforturile pentru a le susține.
Președintele Maia Sandu a solicitat ca PNUD să-și continue sprijinul la realizarea reformelor guvernului, dar și să ajute la desfășurarea Programului de împădurire și a Programului Național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale.
Șefa statului a apreciat contribuția adusă de PNUD, de-a lungul anilor, la transformarea țării.
Foto: Președinție