ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Secretarul general adjunct al NATO: „Ne dorim să întărim reziliența R. Moldova, respectând neutralitatea țării”

13:34 | 14.09.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. NATO își dorește să întărească reziliența Republicii Moldova, respectând neutralitatea țării. Declarația a fost făcută astăzi de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în timpul unei conferințe de presă susținută în comun cu prim-ministrul Dorin Recean, informează MOLDPRES.

Potrivit oficialului NATO, Republica Moldova este un partener important al Alianței Nord-Atlantice. „Din punct de vedere politic și strategic, Republica Moldova aparține familiei democratice a UE. Lucrăm împreună pentru a avea o armată dezvoltată și pentru a întări capacitatea de apărare. Ne dorim ca întreaga populație a țării să ducă o viață în siguranță, într-o Europă democratică și prosperă. Republica Moldova are capacități de inovare și ne propunem să le punem în valoare. Vă asigurăm că puteți conta pe noi", a specificat Mircea Geoană.

De asemenea, oficialul a precizat că, în prezent, „nu există un risc de natură militară din partea Federației Ruse la adresa Republicii Moldova".

La rândul său, prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că este foarte important ca țara noastră să dețină resursele necesare pentru creșterea capacităților de apărare. „Războiul din Ucraina a schimbat mult percepția securității atât în Europa, cât și în întreaga lume. Este necesar să depunem un efort mai mare pentru consolidarea capacităților de apărare. Mulțumim NATO și țărilor aliate pentru ajutorul oferit și direcționat domeniului de apărare și securitate. Obiectivul nostru este să construim o armată la standardele NATO, să desfășurăm exerciții comune pentru ca fiecare cetățean să se simtă în siguranță. Modernizarea sectorului de securitate reprezintă pentru noi o prioritate, acest fapt poate fi realizat cu ajutorul NATO. Astăzi am discutat despre o nouă inițiativă a NATO privind noile tehnologii și inovații. Republica Moldova are cu ce contribui la acest capitol, de aceea vom participa la aceste programe. Intenția țării noastre este să dinamizăm parteneriatul cu NATO și țările membre, iar vizita de astăzi reprezintă un semn de suport pentru Republica Moldova”, a declarat Dorin Recean.

În perioada 13 - 15 septembrie curent, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, efectuează o vizită în țara noastră. În timpul acesteia, oficialul va avea întrevederi cu președintele țării Maia Sandu și speakerul Igor Grosu. În cadrul întâlnirilor vor fi discutate ultimele evoluții privind securitatea regională, prioritățile pe agenda de cooperare Republica Moldova – NATO, posibilitățile de obținere a expertizei și asistenței Alianței Nord-Atlantice pentru eforturile de democratizare și modernizare ale țării noastre, în particular pentru dezvoltarea capacităților de securitate, apărare, combatere a dezinformării și fortificare a rezilienței țării în conformitate cu cerințele mediului actual de securitate.

img23007205

img23007205

img23007205

img23007205

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!