ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CSE a decis aprobarea reglementării prin autorizare, pe perioada stării de urgență, a importului unor mărfuri agricole. Guvernul explică și alte decizii aprobate de comisie

18:09 | 04.10.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 oct. /MOLDPRES/. Importul grâului, porumbului și a semințelor de floarea-soarelui va fi permis în baza unei licențe, eliberate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Decizia a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale /CSE/, în vederea menținerii pe piața internă a unui preț sustenabil din punct de vedere economic al produselor cerealiere autohtone, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

„Licențierea importului de cereale în Republica Moldova este un proces necesar pentru reglementarea comerțului cu produse agricole în țară”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

„Scopul nostru este de a controla și a monitoriza importul de cereale, asigurând, astfel, calitatea și siguranța alimentelor pentru consumatori. În același timp, licențierea va contribui la stabilizarea prețurilor la cereale și la protejarea producătorilor locali. Astfel, vom reuși instituirea unui control mai strict asupra calității produselor importate, asigurându-ne că acestea îndeplinesc standardele de siguranță alimentară”, a subliniat oficialul.

Securitatea alimentară. Necesitatea introducerii licențierii la importul grâului, porumbului și a semințelor de floarea-soarelui constă în a menține piața internă a produselor cerealiere și a unui preț sustenabil. Cererea de eliberare a licenței de import va putea fi depusă de o persoană juridică sau fizică, care desfășoară activități economice de fabricare a uleiurilor și grăsimilor, a produselor de morărit, preparatelor pentru hrana animalelor de fermă sau creșterea animalelor. Solicitările vor fi examinate de către o comisie constituită de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Securitatea informațională. Tot astăzi, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus măsuri noi de îmbunătățire a monitorizării spațiului informațional de către Serviciul de Informații și Securitate, o activitate vitală pentru securizarea resurselor online ale țării noastre, protejând astfel cetățenii și interesele naționale de potențiale amenințări hibride, cibernetice și dezinformări.

Securitatea energetică. O altă decizie adoptată se referă la piața energiei regenerabile și reglementarea regimului fiscal al procedurilor de echilibrare necesare atunci când producătorii de energie verde produc mai multă sau mai puțină energie decât au prognozat. Necesitatea adoptării acesteia este dictată de intrarea în vigoare, de la 1 iunie 2022, a regulilor pieței europene în lipsa unui regim fiscal adaptat. Membrii Comisiei au aprobat parametrii tehnici necesari pentru buna funcționare a pieței.

De asemenea, operatorul sistemului de transport al gazelor naturale va aplica o reducere de 100% din tarifele de intrare și de ieșire pentru serviciul de transport aplicat la punctele de interconectare (PI) Grebenyky și Ananiev cu rețelele operatorului de transport al gazelor naturale din Ucraina, pentru utilizatorii de sistem care transportă gaze naturale în depozitele de stocare din Ucraina, pe ruta: PI Căușeni - PI Grebenyky - PI Ananiev - PI Oleksiivka. Reducerea de tarif se aplică în cazul în care utilizatorul de sistem folosește ruta stabilită mai sus, iar cantitățile de gaze naturale nominalizate la intrare în rețeaua de transport prin PI Căușeni sunt egale cu cantitățile de gaze naturale nominalizate la ieșire prin PI Oleksiivka.

Aceeași decizie a CSE se referă și la prelungirea, până la 31 octombrie 2023, a termenului de valabilitate a autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”. 

Totodată, 1,7 milioane de lei au fost alocate din Fondul de intervenție al Guvernului pentru întreținerea centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, instituite de autoritățile publice locale de nivelul al doilea, iar alte 272 mii de lei – centrelor din subordinea autorităților locale de nivelul întâi.

Foto: Guvern

img23007774

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!