Pedagogi din ţară s-au întrunit la Forumul Național al Cadrelor Didactice
12:38 | 07.10.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Sute de cadre didactice din țară au participat astăzi la Forumul Național al Cadrelor Didactice. Evenimentul, organizat de Președinția Republicii Moldova împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, a adunat învățători, profesori, cadre didactice de sprijin, manageri școlari, formatori naționali și locali, tinerii specialiști, precum și studenți ce vor absolvi în acest an universitatea, transmite MOLDPRES.
„Recunoștința mea, recunoștința noastră a tuturor, pentru munca pe care o faceți trebuie să se materializeze în lucruri concrete. Împreună putem să creștem prestigiul profesiei dumneavoastră, să investim în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, să modernizăm infrastructura școlară și să ne asigurăm că profesorii sunt motivați financiar să aleagă această profesie grea și responsabilă”, a declarat şefa statului, Maia Sandu, în debutul evenimentului.
După mai multe luări de cuvânt ale organizatorilor, participanții la forum urmează să se reunească în a doua jumătate a zilei pentru a discuta despre inovații educaționale, oportunități și provocări, despre bunele practici din Republica Moldova și din alte țări, precum și despre cum pot fi acestea preluate și multiplicate, astfel ca fiecare copil din ţara noastră să-și poată dezvolta potențialul și talentele.
Forumul Național al Cadrelor Didactice este organizat la inițiativa președintelui Republicii Moldova Maia Sandu de către Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia, Marea Britanie, Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Norvegiei, Japoniei, în parteneriat cu Universitatea de Stat, Mediacor și Clasa Viitorului.