O expoziție de pictură a tinerilor artiști plastici din R. Moldova și Ucraina a fost vernisată la Centrul de Informare al UE
10:30 | 12.10.2023 Categorie: Cultură
Chişinău, 12 oct. /MOLDPRES/. La Centrul de informare al Uniunii Europene din Chișinău - Europe Café a fost vernisată expoziția de pictură cu genericul ”Uniți prin artă” a tinerilor artiști plastici din R. Moldova și Ucraina, informează MOLDPRES.
Expoziția marchează trei ani de activitate a Europe Café în Republica Moldova și evidențiază rolul pe care îl joacă arta în conectarea comunităților. Aceasta celebrează valorile comune și creează legături culturale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Expoziția cuprinde lucrări semnate de 14 tineri artiști plastici: Eugen Gorean, Dorin Nebunu, Marin Costiuc, Ciprian Antoci, Eduard Leahu, Daniel Căuia, Petru Ceban, Cristina Demian, Mihai Ostahi, Nadia Izosimova, Mihail Lazari, Alexander Kodimsky, Natalia Yampolskaia și Valentin Pascari.
Expoziția va fi deschisă până la 31 octombrie.