ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul pentru reintegrare a avut o întrevedere cu ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

09:35 | 28.11.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Vicepremierul Oleg Serebrian a avut luni o întrevedere cu noua ambasadoarea a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, E.S. Fern Horine, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În cadrul dialogului au fost puse în discuție prioritățile Chișinăului în domeniul reglementării transnistrene, precum și evoluțiile din procesul de negocieri. Oleg Serebrian a reiterat faptul, că reintegrarea țării este o prioritate pentru actualul guvern.

Procesul de integrare europeană, ca și rezistența armatei ucrainene în fața agresiunii ruse, au creat premise favorabile pentru găsirea unor soluții pentru o reglementare atotcuprinzătoare a acestei probleme.

Vicepremierul pentru reintegrare a subliniat importanța sprijinului oferit de Marea Britanie la nivel politic, în procesele de dezvoltare și prin intermediul proiectelor de asistență menite să sprijine procesul de reglementare a dosarului transnistrean.

Oficialii au exprimat deplina deschidere pentru continuarea cooperării și extinderea acesteia în domenii de interes reciproc.

img23009610

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!