ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legislativul a adoptat Strategia securității naționale

19:59 | 15.12.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Strategiei securității naționale a Republicii Moldova a fost adoptat astăzi cu votul a 59 de deputați, comunică MOLDPRES.

Documentul este inițiativa legislativă a președintelui țării, Maia Sandu și are drept obiective creșterea capacității statului de a preveni și de a contracara materializarea riscurilor la adresa securității naționale, precum și de a asigura procesul de integrare europeană și cooperare cu statele partenere.

Totodată, în document se evidențiază că, în prezent, războiul Federației Ruse în Ucraina are implicații grave asupra securității naționale a Republicii Moldova, inclusiv în domeniile economic, financiar, energetic și al ordinii publice. În context, este nevoie de o strategie de securitate actualizată.

Documentul conține viziunea strategică pe șase ani, definește clar obiectivele și principiile de securitate. Totodată, strategia stabilește metodele și direcțiile de acțiune în domeniile de securitate, precum și se referă la implementarea instrumentelor pentru monitorizarea și evaluarea strategiei de securitate națională.

Printre obiectivele de securitate incluse în document se regăsesc consolidarea, dezvoltarea și modernizarea sistemului național de apărare pentru garantarea suveranității și integrității teritoriale a țării; creșterea rezilienței naționale la amenințările hibride și fortificarea culturii de securitate; întărirea instituțiilor și consolidarea mecanismelor de combatere a corupției; extinderea parteneriatelor strategice cu UE, România, SUA, NATO și colaborarea la nivel internațional pentru securitate și stabilitate etc.

Strategia de securitate națională a Republicii Moldova va fi adoptată pentru o perioadă de șase ani. Ultima strategie de securitate națională a Moldovei a fost adoptată în anul 2011. Ulterior, în 2016, a fost elaborat un nou proiect, însă acesta nu a fost adoptat de Parlament.

img23010228

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!