ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu, către autoritățile locale: „Aderarea la UE este proiectul generației noastre”

18:05 | 28.01.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la evenimentul festiv dedicat Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală „Viitor european - Bunăstare europeană”, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Șefa statului le-a mulțumit aleșilor locali pentru dedicație, efort și implicare în dezvoltarea localităților din țară, cu prilejul zilei profesionale, sărbătorită la 1 februarie.

În mesajul său, președintele a subliniat că un viitor european și bunăstare locală este ceea ce merită fiecare cetățean al Republicii Moldova.  

„Vrem ca oamenii să simtă, în satele și orașele în care locuiesc, schimbările în bine pe care le aduce aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă pace și condiții mai bune de viață - mai multe fonduri pentru drumuri, canalizare, apeducte, grădinițe, școli și alte nevoi ale comunității. Prin programul național „Satul European”, lansat în anul 2022, au fost finanțate aproape 900 de proiecte în peste jumătate din localități”, a punctat Maia Sandu. La fel, președintele a menționat că „Satul European” este primul program de dezvoltare a comunităților de o asemenea anvergură, de rezultatele căruia deja beneficiază sute de mii de oameni.

Șefa statului a mai specificat că obiectivul comun  al autorităților publice centrale și locale este să transforme toată Moldova, sat cu sat, oraș cu oraș, într-o țară europeană, în care oamenii trăiesc în bunăstare și în siguranță.

„Aderarea la UE este proiectul generației noastre, iar pentru a accelera procesul și a-l face ireversibil, e nevoie de aportul fiecăruia dintre noi, de fiecare comunitate în parte”, a conchis președintele Maia Sandu.

img24000574

img24000574

img24000574

img24000574

img24000574

img24000574

img24000574

img24000574

img24000574

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!