ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului, de Ziua Internațională a Limbii Materne: „Moldova europeană înseamnă o țară în care toți cetățenii se simt liberi să-și vorbească limba maternă”

11:01 | 21.02.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. La 21 februarie, când este marcată Ziua Internațională a Limbii Materne, președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj prin care încurajează cetățenii să vorbească și să păstreze limba maternă, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„O societate incluzivă înseamnă o societate care valorifică diversitatea culturală, protejează tradițiile comunităților și încurajează cetățenii să vorbească și păstreze limba maternă”, a afirmat șefa statului.

Președintele mai subliniază că limba în care ne naștem, limba maternă, reprezintă bogăția fiecărei familii - în ea ne trăim cele mai profunde emoții. „Limba română în Moldova reprezintă puntea de dialog între toate comunitățile”, a spus șefa statului. 

De asemenea, Maia Sandu menționează că, doar anul trecut, peste 6500 de adulți au beneficiat de cursuri gratuite în cadrul Programului național de studiere a limbii române, lansat de Guvern.

„Moldova europeană înseamnă o țară în care toți cetățenii se simt liberi să-și manifeste identitatea culturală, să-și vorbească limba maternă și să contribuie la patrimoniul nostru comun”, a punctat președintele Maia Sandu. 

img24001269

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!