ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noul ministru al Mediului, Sergiu Lazarencu, a depus jurământul de învestire în funcție

09:52 | 14.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. Deputatul Sergiu Lazarencu a fost numit astăzi, prin decret prezidențial, în funcția de ministru al Mediului și a depus jurământul de învestire în fața Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu și a Prim-ministrului Dorin Recean. Șefa statului a apreciat activitatea ministrului Iordanca-Rodica Iordanov și i-a urat succes noului ministru Sergiu Lazarencu la preluarea mandatului. 

„Domeniul mediului este unul foarte apropiat mie și este un domeniu prioritar pentru țara noastră. Vreau să amintesc de Programul național de împădurire și să-i mulțumesc doamnei Rodica Iordanov pentru progresele pe care le-am făcut împreună pe acest program, dar și pe multe alte programe importante în domeniul mediului. Așteptarea mea este ca să facem în continuare eforturi consecvente și consistente pentru ca să implementăm acest program”, a spus șefa statului.

Președintele Maia Sandu  a mai subliniat că o altă prioritate importantă este managementul deșeurilor și al apelor uzate. „În câteva raioane se pilotează noua metodă de colectare și prelucrare a deșeurilor și vreau să vedem în următoarele luni, în următorii ani, progrese substanțiale în acest domeniu. Schimbările climatice se simt deja și au efecte dramatice, de aceea trebuie să facem totul ca să diminuăm urmările acestora. Integrarea europeană presupune și acțiuni ferme pentru a ajusta cadrul legal și pentru a ajusta politicile noastre la standardele Uniunii Europene” a mai punctat Președintele. 

img24001800

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!