Președintele Maia Sandu anunță o expoziție la Președinție dedicată evenimentelor din 7 aprilie, 2009
09:15 | 07.04.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. Președinția va găzdui o expoziție de fotografii care reconstituie evenimentele din 7 aprilie, transmite MOLDPRES.
Toți doritorii sunt invitați să vină duminică, 7 aprilie, între orele 10:00 - 14:00 să participe la o lecție deschisă de istorie prezentată în holul Președinției de Igor Cașu, istoric și director al Agenției Naționale a Arhivelor. Iar în săptămâna 8 - 14 aprilie, ușile Președinției vor fi deschise între orele 17:00 și 19:00, de luni până vineri, iar sâmbătă și duminica – între 12:00 și 14:00.
„7 aprilie 2009 va rămâne mereu ca o rană neînchisă a consecințelor unui regim autoritar, care își pune în închisoare tinerii ce gândesc liber, care vrea să guverneze prin frică și care se teme de propriii cetățeni. Dar 7 aprilie va rămâne în istoria noastră și ca un simbol al rezistenței, al curajului și al puterii unui popor care vrea să fie liber. Democrația înseamnă, de fapt, să credem în puterea noastră de a ne crea soarta. Iar atunci când ne este călcat în picioare acest drept, să ne ridicăm împotriva răului”, a declarat Președintele Maia Sandu.
Șefa statului a mai menționat că tinerii care s-au ridicat pe 7 aprilie 2009 au suferit din cauza violenței și terorii unui regim ce își trata cetățenii ca pe dușmani.
„Tinerii au trăit, cu siguranță, și dezamăgiri, dar nimeni nu a reușit să le distrugă demnitatea și forța morală de a înfrunta nedreptatea. Și, inclusiv datorită lor, azi nu trăim într-un stat închis, unde oamenilor le este frică să gândească și să vorbească liber. Azi Republica Moldova rămâne a fi un stat democratic, unde drepturile sunt respectate și puterea este în mâinile poporului. Azi porțile Președinției sunt deschise, drept simbol al valorii de bază pentru care au luptat tinerii în aprilie 2009 - libertatea. Libertatea fiecărui individ și libertatea noastră ca popor”, a punctat Președintele.