Prim-ministrul Dorin Recean, în discuții cu membrii Asociației „Dacia” din Lituania
17:12 | 11.04.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Vizita prim-ministrului Dorin Recean în Lituania, a început la Asociația de limbă și cultură română „Dacia”, care adună membrii diasporei din Republica Moldova și România. Astăzi, asociația împlinește 35 de ani de la fondare, perioada în care conaționalii noștri au continuat să promoveze, la Vilnius, cultura și tradițiile moldovenești. Cu această ocazie, premierul Dorin Recean le-a oferit în dar un tricolor, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului.
Șeful Executivului a vorbit despre parcursul european al țării noastre și angajamentul autorităților de la Chișinău de a implementa reformele care vor moderniza Republica Moldova după modelul statelor membre ale Uniunii Europene. Premierul a subliniat că accentul este pus pe dezvoltarea economică a țării, atragerea investițiilor și reformarea justiției, menționând că, pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din întreaga țară, Guvernul construiește sate și orașe moderne.
„O altă prioritate este menținerea unui dialog cât mai productiv cu diaspora și implicarea acesteia în transformarea țării. Vă îndemn să ne ajutați pentru ca Republica Moldova să fie ancorată definitiv în marea familie a Uniunii”, a subliniat premierul Dorin Recean.
În prezent, Asociația „Dacia”, numără circa 70 de persoane care, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova, organizează anual evenimente cu prilejul sărbătorilor naționale și expoziții tematice. De asemenea, Asociația cooperează activ cu Biroul Relații cu Diaspora și menține un dialog constant cu studenții din Republica Moldova care sosesc în Lituania în cadrul programelor Erasmus și Erasmus+.