ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 120 de grădinițe din municipiul Chișinău își vor sista activitatea în perioada de vară

15:13 | 20.05.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Circa 120 de instituții de educație preșcolară din municipiul Chișinău își vor sista activitatea în perioada de vară. Anunțul a fost făcut astăzi de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a capitalei, Andrei Pavaloi, la ședința operativă a serviciilor municipale ale primăriei, informează MOLDPRES.

Potrivit lui Andrei Pavaloi, în urma consultărilor efectuate cu părinții, majoritatea instituțiilor își vor sista activitatea în luna iulie, întrucât în această perioadă se înregistrează o frecvență scăzută a copiilor - în proporție de 30 – 40% din numărul total.

„În perioada iunie - august 2024, 117 instituții își vor sista activitatea pentru o perioadă de la două săptămâni până la o lună. 98 dintre instituții sunt din Chișinău, iar 19 sunt din suburbiiˮ, a spus Andrei Pavaloi.

Șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a subliniat că, în perioada în care grădinițele nu vor activa, părinții vor putea înscrie copiii în instituțiile preșcolare din apropiere.

„În cazul în care sunt două sau trei instituții în preajmă, acestea își vor sista activitatea în perioade diferite. Întreruperea activității intervine în contextul în care angajații urmează să meargă în concediile anuale. Totodată, în lipsa copiilor, în instituții se vor desfășura lucrări de reparații”, a afirmat Andrei Pavaloi.

În municipiul Chișinău există 170 de instituții de învățământ preșcolar, care sunt frecventate de peste 38 de mii de copii. 

img24003703

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!