ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Putin vrea o încetare a focului în Ucraina în actualele linii ale frontului, afirmă surse citate de Reuters

19:44 | 24.05.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occidentul nu răspund, au declarat patru surse ruseşti pentru Reuters, citat de Agerpres și Moldpres.

Trei dintre surse, familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin, au declarat că veteranul lider rus şi-a exprimat frustrarea în faţa unui mic grup de consilieri cu privire la ceea ce el consideră a fi încercări susţinute de Occident de a împiedica negocierile şi decizia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a exclude discuţiile.

"Putin poate lupta atât timp cât este nevoie, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului, pentru a îngheţa războiul", a declarat o altă sursă rusă de rang înalt care a lucrat cu Putin şi are cunoştinţe despre discuţiile la nivel înalt de la Kremlin.

Toate sursele au vorbit cu condiţia anonimatului, având în vedere sensibilitatea problemei.

Pentru această relatare, Reuters precizează că a vorbit cu un total de cinci persoane care lucrează sau au lucrat cu Putin la un nivel înalt în lumea politică şi de afaceri. A cincea sursă nu a comentat în legătură cu îngheţarea războiului pe liniile de front actuale.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, ca răspuns la o solicitare de comentarii, a declarat că liderul de la Kremlin a spus în mod repetat că Rusia este deschisă dialogului pentru a-şi atinge obiectivele, precizând că ţara nu doreşte "război etern".

Ministerele apărării şi de externe din Ucraina nu au răspuns la întrebări, precizează Reuters.

img24003871

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!