ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CSP a anunțat rezultatele probei de interviu pentru funcția de procuror general

15:11 | 30.05.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a anunțat astăzi punctajul acordat celor trei participanți la concursul pentru fotoliul de procuror general. Astfel în urma probei de interviu, Ion Munteanu a obținut un punctaj de 9,2, Octavian Iachimovschi - 8,80 și Alexandru Cernei - 7,9, comunică MOLDPRES.

Membrii CSP s-au retras în deliberări.

Conform Legii cu privire la Procuratură, candidații pentru postul de șef la procuratura generală trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să cunoască limba de stat, să aibă o reputație ireproșabilă și studii în domeniul dreptului.

La sfârșitul lunii februarie, CSP a anulat concursul pentru funcția de procuror general, după ce un membru al Consiliului, a depunctat un candidat.

În urma decretului semnat de Președintele Republicii Moldova pe 26 septembrie 2023, funcția de Procuror General a devenit vacantă.

img24004054

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!