ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

09:05 | 07.06.2024 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră în 24 de ore (06 iunie 2024)

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 53 679 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 28 810 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 31 662, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 22 017.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 25 061 traversări, la granița moldo - ucraineană fiind semnalate 15 976 treceri și alte 12 642 traversări - frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău - 12 632 traversări persoane;
PTF Leușeni – 9 206 traversări persoane;
PTF Sculeni - 6 127 traversări persoane;
PTF Otaci - 4 718 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 3 764 traversări persoane;
PTF Cahul - 3 537 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați - 3 145 traversări persoane.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 15 359 treceri, dintre care 8 049 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 3 135 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 10 persoane străine.

Recomandăm călătorilor, înainte de a porni la drum să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).

În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:
- 50 de treceri ilegale a frontierei de stat, 75 de persoane documentate;
- trei persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și în PTF-uri;
- două încălcări a regulilor de folosire a vinietei;
- șapte străini au încălcat regulile de ședere în R. Moldova;
- 199 de consemne naționale/internaționale, declanșate la trecerea frontierei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!