DOC Publicat în Monitorul Oficial. Noțiunea de „trădare de patrie” va fi reglementată mai clar în legislație
11:53 | 07.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. Noțiunea de „trădare de patrie” va fi reglementată mai clar în legislație. Modificările adoptate de Parlament au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
Autorii documentului susțin că amendamentul a fost elaborat cu scopul de a consolida cadrul normativ în domeniul asigurării securității statului și de a combate activitatea infracțională care vizează suveranitatea, independența, unitatea, indivizibilitatea, securitatea sau capacitatea de apărare a Republicii Moldova.
Astfel, în Codul Penal se va stipula că „trădarea de Patrie, adică fapta săvârșită intenționat, de către un cetăţean al Republicii Moldova, împotriva suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova, în interesul unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanţilor lor, este exprimată prin: trecere de partea inamicului pe timp de război sau conflict armat; spionaj; divulgare a secretului de stat; acordare de ajutor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului”.
Astfel, se urmărește conferirea acestei norme de incriminare o claritate mai bună, prin consfințirea trăsăturilor esențiale ale faptelor infracționale care definesc trădarea de patrie, precum și protejarea valorilor fundamentale existenței statului, care sunt consfințite expres în Constituție.
Totodată, legea prevede că „acordarea de ajutor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului urmează a fi interpretate în baza prevederii art.4 din Legea Securității statului”.
Documentul intră în vigoare după trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial.