Un nou pachet de sprijin pentru Armata Națională: UE oferă 9 mil de euro pentru consolidarea capacităților de apărare antiaeriană
17:40 | 13.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană oferă Armatei Naționale un nou pachet de sprijin în valoare de 9 milioane de euro pentru a-și consolida capacitățile de apărare antiaeriană. Ajutorul este acordat în cadrul Instrumentului European pentru Pace (EPF), informează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Apărării, noul pachet este parte a unei cooperării mai largi cu UE în domeniul apărării și vine în urma solicitării Republicii Moldova, bazate pe evaluarea riscurilor și amenințărilor în contextul războiului din Ucraina și efectelor acestuia asupra securității naționale.
„Începând cu 2021, sprijinul UE permite țării noastre să îmbunătățească semnificativ eficiența operațională a Armatei Naționale în conformitate cu standardele UE și cele de interoperabilitate. Astfel, instituția de apărare își va spori și moderniza capacitățile de protejare a infrastructurii critice civile, precum și a populației în situații de criză și urgențe. De asemenea, își va consolida capacitățile de a participa la misiunile internaționale inclusiv ale UE, astfel contribuind la pacea și securitatea globală”, a subliniat Ministerul Apărării.
Noul sprijin presupune achiziționarea sistemelor de apărare antiaeriană care urmează să fie contractate, procurate și livrate conform unui grafic agreat cu UE. Livrarea echipamentelor către Armata Națională va fi precedată de un acord între UE și Guvernul Republicii Moldova pentru a asigura conformitatea cu cerințele și condițiile Instrumentului European pentru Pace.