ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Demisii în lanț la Procuratura Anticorupție: 10 procurori pleacă din instituție

13:13 | 14.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Zece procurori au depus cereri de demisie în contextul procesului de vetting. Procuratura Anticorupție (PA) a subliniat că „această situație creează un risc major pentru activitatea instituției, având în vedere impactul direct asupra capacității de gestionare a dosarelor de corupție de nivel înalt”, informează MOLDPRES.

Potrivit PA, 4 din 38 de procurori din cadrul aparatului central al instituției au ales să se retragă din funcție, 3 fiind din cadrul secției judiciare. De asemenea, începând cu 13 iunie curent, un alt procuror din aceeași secție a fost delegat să exercite interimatul de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii mun. Chișinău.

Din cei 10 procurori din secția judiciară, rămân doar 6 procurori pentru a gestiona toate dosarele trimise în instanță de către Procuratura Anticorupție. În prezent, avem peste 500 de cauze pe rol, ceea ce reprezintă o sarcină formidabilă pentru un număr atât de redus de procurori ce reprezintă acuzarea”, a precizat instituția.

De asemenea, PA a subliniat că un procuror din una dintre direcțiile de urmărire penală responsabil de investigarea cauzei penale denumită generic „Frauda bancară” a decis să demisioneze, „lăsând un gol semnificativ în echipa care lucrează la acest caz complex și de importanță majoră pentru societate”.

De la Oficiul Nord al PA, 4 din 6 procurori au demisionat, însă oficiile Nord și Sud ale Procuraturii Anticorupție urmează să fie lichidate conform modificărilor legislative referitor la competența instituției și, ca rezultat, al noii structuri organizaționale. Alți doi procurori care au ales să-și încheie activitatea erau angajați în alte procuraturi decât PA la momentul depunerii cererilor de demisie”, a precizat instituția.

Astfel, în total, rămân 38 de procurori anticorupție care vor activa în continuare și vor avea în gestiune circa 700 cauze penale, inclusiv 200 la faza de urmărire penală și 500 în instanța de judecată.

În pofida acestor circumstanțe, Procuratura Anticorupție rămâne dedicată luptei împotriva corupției și va continua să depună toate eforturile necesare pentru a asigura justiția, respectarea legii și construirea unui adevărat stat de drept în Republica Moldova”, anunță instituția.

În seara zilei de ieri, Procuratura Generală a anunțat că, „în legătură cu notificarea despre inițierea procesului de evaluare externă a procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, la Procuratura Generală au fost înregistrate cereri de demisie din partea a 9 procurori”.

img24004458

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!