ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Accesul persoanelor în anumite locuri publice din Chișinău va fi temporar limitat în legătură cu vizita oficială a președintelui Italiei

11:39 | 16.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Accesul persoanelor în anumite locuri publice din Chișinău va fi limitat temporar în zilele de 17 și 18 iunie, anunță Primăria municipiului Chișinău. Măsura a fost impusă în legătură cu vizita efectuată în Republica Moldova de către președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, transmite MOLDPRES.

Oficilaul italian se va afla în vizită la Președinție, Guvern și Parlament. De asemnea, Sergio Mattarella va fi prezent la un concert defășurat la Palatul Republicii.

Pentru a asigura ordinea publică în cadrul vizitei înaltului oficial italian, poliția capitalei a dispus limitarea temporară în intervalul orelor 08:00-18:00 a accesului personelor în anumite locuri publice din  centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău.

Autoritățile capitalei informează că nu va fi permisă desfășurarea manifestărilor în masă. Vor fi sistate temporar și lucrările de reparație a drumurilor, rețelelor electrice, termice, apeductelor, defrișare a arborilor în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, va efectua o vizită de două zile la Chișinău, a anunțat recent instituția prezidențială. 

Vizita lui Sergio Mattarella este prima vizită oficială a unui președinte al Republicii Italiene în Republica Moldova, Italia fiind unul dintre cei mai importanți parteneri ai țării noastre. 

Cu ocazia vizitei președintelui italian Sergio Mattarella, luni, 17 iunie, la Palatul Republicii va fi organizat un concert la care vor fi prezenți liderii celor două state.

Marți, 18 iunie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îl va întâmpina la Președinție pe omologul său italian, Sergio Mattarella, în cadrul unei ceremonii oficiale.

img24004495

img24004495

img24004495

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!