ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenția Informațională de Stat „Moldpres”, 34 de ani de la înființare. Director, Vitalie Hadei: „O echipă dedicată, dornică să servească societății în calea spre integrare europeană”

12:03 | 20.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Instituția Publică Agenția Informațională de Stat „Moldpres” marchează astăzi cea de-a 34-a aniversare. De-a lungul anilor, instituția și-a consolidat misiunea de a asigura producerea și difuzarea informației, publicarea și editarea actelor oficiale, informarea opiniei publice din țară și de peste hotare asupra evenimentelor curente. Cu ocazia aniversării, directorul AIS „Moldpres”, Vitalie Hadei, a afirmat că, în scurt timp, Agenția va avea o nouă pagină web și va lansa produse noi, pentru a răspunde nevoilor diversificate ale publicului. 

În cei 34 de ani de activitate, IP AIS „Moldpres” s-a remarcat și prin progrese, dar și prin regrese, până a ajuns, într-o perioadă, să conteze prea puțin atât pentru publicul din R. Moldova, cât și pentru cel de peste hotare. Conectată, așa cum îi este specificul, la guvernările R. Moldova, activitatea agenției s-a identificat mereu cu acestea. N-o să amintesc în această zi paginile triste, cu iz penal, din istoria Agenției „Moldpres”, dar țin să evidențiez faptul că am găsit aici, acum aproape trei luni de când am preluat conducerea instituției, o echipă dedicată atât în redacția „Monitorului Oficial”, cât și la Redacția Știri sau în alte subdiviziuni, dornică să schimbe paradigma, să servească societății în calea sa spre integrare europeană și să redevină o instituție de referință pe piața media autohtonă, dar și pentru publicul din străinătate. În scurt timp, Agenția „Moldpres” va avea o nouă pagină web, va lansa produse noi, pentru a răspunde nevoilor diversificate ale publicului, și promitem să nu abdicăm de la principiile jurnalismului de calitate. La mulți ani, „Moldpres”!”, a afirmat Directorul IP AIS „MOLDPRES", Vitalie Hadei. 

Agenția „Moldpres” are misiunea de a asigura producerea și difuzarea informației, publicarea și editarea actelor oficiale, informarea opiniei publice din țară și de peste hotare asupra evenimentelor curente, politicii de stat și activității autorităților publice, prestarea serviciilor editoriale, poligrafice, producerea materialelor foto și video.

Redacția Știri asigură piața mass-media cu o variată gamă de produse informaționale la rubricile: Oficial, Societate, Politic, Interviuri, Comentarii, Evenimente, Economic, Cultură, Moldova Turistică, Republica Moldova din exterior, Regionale, Sport, Externe, Comunicate. Zilnic, reporterii Agenției reflectă cele mai importante evenimente din țară și de peste hotare, contribuind la informarea obiectivă și echidistantă a publicului.

În plus, Moldpres editează și tipărește Monitorul Oficial al Republicii Moldova, unica publicație oficială a statului, structură publică de interes național, care asigură un înalt profesionalism la publicarea legii ce trebuie cunoscută și aplicată întocmai de către autorități și cetățeni.

Agenția „Moldpres” a fost fondată prin Hotărârea Sovietului Suprem al RSSM nr. 122-XII din 20 iunie 1990 în urma lichidării Agenţiei Moldoveneşti de Informaţii ATEM. Subordonată la etapa inițială Parlamentului, Agenția trece în 1994 în gestiunea Guvernului. În iulie 2001, „Moldpres” a trecut în subordinea Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova. Pe parcursul anilor, instituția a fost condusă de Vasile Vatamanu, Dumitru Țâra, Boris Marian, Mihail Belous, Ion Corețchi, Valeriu Reniță, Vlad Darie și Andrei Volentir, Petru Beregoi. Din aprilie curent, Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este condusă de jurnalistul Vitalie Hadei. 

Până în prezent, „Moldpres” a semnat Acorduri de colaborare cu Agențiile Ukrinform din Ucraina și ANSA din Italia, BTA din Bulgaria, AGERPRES din România, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova.

 

img24004609

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!