ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ziua Mondială a Refugiatului: „Republica Moldova știe să se mobilizeze rapid și să acorde tot suportul necesar”

12:29 | 20.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Republica Moldova marchează astăzi Ziua Mondială a Refugiatului. Cu această ocazie, autoritățile împreună cu partenerii de dezvoltare s-au reunit și au discutat despre importanța de a continua acțiunile de suport pentru integrarea socială a refugiaților, informează MOLDPRES.

Prezent la eveniment, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a subliniat că este foarte important să apreciem sacrificiul celor din Ucraina pentru a proteja democrația, integritatea și libertatea noastră.

„Suntem aproape de Ucraina și înțelegem tot ce se întâmplă și cât de complicat le este colegilor să facă față crizelor multiple. Chiar de la începutul războiului, angajații din prima linie au luptat pentru refugiați, copii și cei mai vulnerabili. Totodată, mulțumim cetățenilor care le-a acordat tot suportul necesar. Suntem recunoscători partenerilor, organizații care au sprijinit eforturile Republicii Moldova, pentru că am învățat multe de la ei. Trebuie să ne pregătim pe termen lung, să ne asigurăm că refugiații pot fi integrați pe piața muncii, în sistemul educațional, social și de sănătate”, a precizat Alexei Buzu.

La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Daniella Misail-Nichitin, a specificat că astăzi este onorat curajul, reziliența și determinarea a milioane de oameni care au fugit și fug din calea războiului în căutarea unui loc mai sigur, în care au sentimentul că viața nu le este pusă în pericol.

„Niciodată nu ne-am gândit că în Europa poate fi război. Agresiunea Rusiei în Ucraina generează în continuare foarte multă suferință, un exod activ care schimbă viața oamenilor. Nu ne-am confruntat niciodată cu așa flux mare de oameni cărora le-am oferit sprijin și protecție. Îmi exprim recunoștința pentru toți cetățenii care și-au deschis casele și au dat dovadă de empatie. Republica Moldova știe să se mobilizeze rapid și să acorde tot suportul necesar”, a afirmat oficialul.

La eveniment au participat refugiați care au mulțumit comunităților gazdă pentru tot suportul acordat, iar reprezentanții organizațiilor partenere au oferit asigurări că vor acorda în continuare sprijinul necesar în dezvoltarea serviciilor destinate refugiaților.

Conform MAI, peste 62 mii de cetățeni străini au depus la Inspectoratul General pentru Migrație solicitări pentru a obține protecție temporară. Totodată, circa 40 de mii de cetățeni au primit deja aceste acte, dintre care 15 mii sunt copii. De asemenea, 2 500 de persoane sunt incluși în sistemul de azil al Republicii Moldova, iar 2 400 persoane strămutate din Ucraina au solicitat dobândirea cetățeniei țării noastre. În prezent, peste 120 mii de refugiați continuă să se afle pe teritoriul țării noastre.

img24004610

img24004610

img24004610

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!