ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Producția globală agricolă a crescut cu 5,5 la sută în prima jumătate a anului

14:15 | 30.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Producția globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile a crescut cu 5,5% (în prețuri comparabile) în perioada ianuarie-iunie 2024 comparativ cu același interval al anului 2023. Cifrele au fost prezentate astăzi de către Biroul Național de Statistică (BNS), informează MOLDPRES.

Mai exact, creșterea producției globale agricole se datorează majorării producției vegetale cu 13% și a producției animaliere - cu 4,4%.

În ianuarie-iunie 2024, în gospodăriile de toate categoriile a fost înregistrată majorarea producției animalelor cu 10,1%, care a fost generată de sporirea producției în întreprinderile agricole cu 17,7%. Concomitent, producția animalelor în gospodăriile populației s-a micșorat cu 1,8%.

Datele BNS mai relevă că producția de lapte în gospodăriile de toate categoriile a scăzut cu 1,3%, drept urmare a micșorării acesteia în gospodăriile populației cu 4,9%. Totodată, în întreprinderile agricole, producția de lapte a crescut cu 18,8%.

Producția de ouă în gospodăriile de toate categoriile s-a micșorat cu 10,5% în rezultatul scăderii producției de ouă în gospodăriile populației cu 19,8%.

Conform situației de la 1 iulie 2024, față de data respectivă a anului precedent, în întreprinderile agricole a fost înregistrată mărirea efectivului de animale, cu excepția efectivului de vaci pentru lapte. Totodată, în gospodăriile populației, efectivul de animale a scăzut pe toate speciile, cu excepția efectivului de porcine.

img24005801

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!