ADUCEM EUROPA ACASĂ: Oamenii din orașul Sângerei merg acum pe un drum european
10:38 | 16.08.2024 Categorie: Regiuni
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Oamenii din orașul Sângerei merg acum pe un drum european, după ce au fost reabilitați 6,5 km de traseu care trece prin oraș, transmite MOLDPRES.
Pe acest traseu a fost reparată partea carosabilă, instalate peste 600 de indicatoare rutiere, marcaj și construită rețeaua de canalizare pentru apele pluviale.
Lucrările au început în iulie 2023 şi au fost finalizate în aproximativ jumătate de an.
Potrivit autorităților locale, este pentru prima oară în ultimii 40 de ani când artera principală a orașului a avut parte de reabilitare. Localnicii spun că „ultima reparație serioasă pe această stradă a fost în ajunul Olimpiadei din anul 1980, pentru că pe aici a trecut Flacăra Olimpică. De atunci, se tot cârpea asfaltul, iar noi deja nu mai credeam, că poate fi altfel”. Or, în prezent, strada Independenței, care traversează tot orașul Sângerei este reconstruită capital, după ce Guvernul Republicii Moldova și-a onorat obligația de a repara acest tronson, conform standardelor europene.
Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului au inclus drenajul apelor pluviale; patru poduri și bordura adiacentă străzii reparate; lucrări de drenaj pe străzile laterale, fapt necesar pentru o localitate situată pe pantă.
Compania responsabilă de reparația drumului a fost Onur Group, o echipă din Turcia, care a reabilitat şi porțiunea drumului M5 dintre Sângerei și Ratuș.
Proiectul a fost finanțat de Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare și implementat de către Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Administraţiei de Stat a Drumurilor. Costul total al lucrărilor este estimat la opt milioane de euro.