ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În școlile din capitală anul școlar ar putea începe la data de 2 septembrie

15:59 | 19.08.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban, a solicitat Direcției Educație, Tineret și Sport să elaboreze un ordin prin care să decidă ca ziua de luni, 2 septembrie, să fie prima zi de școală din anul de învățământ 2024 – 2025, comunică MOLDPRES.

Solicitarea a parvenit în cadrul ședinței de astăzi a primăriei capitalei.

Tot astăzi conducerea capitalei a anunțat că 8.000 de elevi din familii defavorizate din municipiul Chișinău vor primi ajutor înainte de școală. Astfel, municipalitatea a transferat către prestatorul de servicii de plată ÎS „Poșta Moldovei” suma de 4.272.100 lei, ceea ce înseamnă că 6.103 copii vor primi câte 700 de lei. Ajutorul material va putea fi încasat în următoarele trei luni.

Ulterior, ajutor material va fi oferit altor 1.897 de copii. Lista acestora (elevii noi veniți în clasele I, V și X) va fi perfectată, începând cu luna septembrie. Acest suport financiar va putea fi ridicat de părinți pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2024.

img24006410

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!