ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Grosu: R. Moldova a întârziat prea mult să se alăture familiei europene, avem încrederea că sprijiniți de partenerii europeni - vom reuși

19:08 | 04.09.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. „Trebuie să spunem foarte sincer că Republica Moldova a întârziat prea mult să se alăture familiei europene. De aceea, avem toată încrederea că, fiind sprijiniți de partenerii europeni, vom reuși”. Afirmația a fost făcută de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei ședințe la care a participat și Prim-ministrului Poloniei, Donald Tusk, comunică MOLDPRES.

În plenul Parlamentului, șeful Guvernului de la Varşovia a fost întâmpinat cu aplauze.

„Bine ați venit în Parlamentul Republicii Moldova. Suntem onorați să vă avem în plenul Parlamentului într-o perioadă istorică pentru Republica Moldova. Avem în față cea mai importantă decizie de la independență încoace. În această toamnă, ne vom alege viitorul și eu am încredere că vom face alegerea corectă, deoarece cu toții ne dorim să trăim în pace la noi acasă. Și cum zice o zicală din popor: niciun drum nu e prea lung în compania unui prieten bun”,  a menționat speakerul Igor Grosu în deschiderea ședinței.

Grosu a specificat că Polonia este un prieten pe care țara noastră se poate baza.

„Să știți că simțim acest sprijin nu doar la nivel politic, între politicieni, dar acest lucru pot să o spună, de exemplu, și producătorii de vinuri, pe unii dintre ei îi avem astăzi în sală, datorită cărora vinurile noastre ajung pe mesele dvs. Despre sprijinul polonez ar putea vorbi și agricultorii noștri, care se bucură că fructele noastre gustoase ajung și pe rafturile din Polonia. Republica Moldova a întârziat prea mult timp să se alăture familiei europene, de aceea avem încrederea că, fiind sprijiniți de partenerii noștri europeni, - vom reuși. Sprijinul vostru ne arată că suntem pe calea cea dreaptă și ne încurajează să mergem înainte”, a conchis Grosu.

Premierul Republicii Polone, Donald Tusk, întreprinde astăzi o vizită la Chişinău. Oficialul polonez a fost întâmpinat la Guvern, în cadrul unei ceremonii oficiale, de către premierul Republicii Moldova, Dorin Recean. Şeful Guvernului de la Varșovia a mai avut întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Donald Tusk este o persoană influentă în instituțiile Uniunii Europene, fiind președintele Consiliului European timp de 5 ani. În 2014, Donald Tusk a fost ales în funcția de președinte al Consiliului European, iar în 2017 a fost reales pentru cel de-al doilea mandat de 2 ani și jumătate.

img24006895

img24006895

img24006895

img24006895

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!