ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ADUCEM EUROPA ACASĂ: Uniunea Europeană contribuie la consolidarea încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului

15:48 | 12.09.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană își continuă eforturile de îmbunătățire a cooperării între comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin inițiative comune care implică parteneri locali, organizații ale societății civile și alte părți interesate. UE a alocat patru milioane de euro pentru o nouă etapă a Programului „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, transmite MOLDPRES.

Cea mai recentă fază a programului se va desfășura până la sfârșitul anului 2025, axându-se pe următoarele componente principale: dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă; cooperare tematică trans-riverană între societatea civilă de pe ambele maluri; dezvoltare comunitară și sprijin pentru infrastructura socială la scară mică; promovarea patrimoniului cultural.

“Sprijinirea coeziunii sociale și a cooperării la nivel local între comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru este mai importantă ca niciodată. Prin a șasea etapă a măsurilor de consolidare a încrederii, UE și partenerii săi de implementare contribuie la promovarea inițiativelor comune pentru dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă decente pentru femei și bărbați, precum și la dezvoltarea comunității și promovarea continuă a culturii ca motor esențial pentru societăți rezistente, echitabile și incluzive”, estimează Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Începând din 2009, programul „Măsuri de promovare a încrederii” al UE a contribuit la dezvoltarea a 720 de întreprinderi pe ambele maluri ale râului Nistru, creând peste 1 900 de locuri de muncă. Au fost finalizate peste 125 de proiecte de infrastructură socială, inclusiv reparații ale școlilor, grădinițelor și centrelor culturale situate de ambele părți, precum și 12 proiecte dedicate păstrării patrimoniului cultural prin eforturi de conservare și restaurare.

În decursul celor 15 ani de implementare a programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii” a fost oferit sprijin multidimensional pentru proiecte de afaceri, sănătate și mediu, infrastructură socială, dezvoltare a societății civile și patrimoniu cultural.

img24007193

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!