FOTO // Un teren de fotbal a fost amenajat la Gimnaziul din Svetlîi cu suportul ARBOM
12:16 | 19.09.2024 Categorie: Sport
Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Condiții mai bune pentru practicarea sportului, dar și pentru desfășurarea orelor de educație fizică pentru elevii Gimnaziului din Svetlîi, sat în care locuiesc preponderent etnici bulgari. Pe teritoriul instituției a fost inaugurat un teren de fotbal modern. Totul a fost posibil datorită implicării, dar și a suportului oferit de Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova /ARBOM/, dar și a Federației Moldovenești de Fotbal, transmite MOLDPRES.
„Acest teren a fost așteptat de multă lume. Aș spune că am așteptat mai bine de 20 de ani ca acest teren să fie amenajat. Suntem bucuroși, în special copiii, pentru că atunci când sunt create asemenea condiții poți promova modul sănătos de viață”, a declarat directorul Gimnaziului din Svetlîi, Svetlana Boiadji, în timpul ceremoniei de inaugurare a terenului de fotbal.
Și președintele Consiliului ARBOM, Plamen Milanov, prezent la eveniment, a rămas satisfăcut și impresionat de rezultatul obținut în urma lucrărilor de construcție și amenajare a stadionului.
„Mă simt împlinit pentru că am reușit să ducem la bun sfârșit încă un proiect cu susținerea Asociației pe care o conduc”, a menționat Milanov.
La realizarea proiectului au mai participat compania Geosport Group, dar și Federația Moldovenească de Fotbal /FMF/.
„Suntem încântați că am reușit să realizăm un vis pentru mulți copii, dar și a locuitorilor acestui sat”, a spus Oleg Crivoi, reprezentant al FMF, care a mai adăugat că e important să educăm generații sănătoase de copii, care în viitor ar putea deveni fotbaliști ai echipei naționale de fotbal.
De noul stadion de pe teritoriul școlii din Svetlîi cel mai mult s-au bucurat copiii ce învață în această instituție.
„Până acum făceam orele de sport, dar și antrenamentele la fotbal, în parc, pentru că acolo tot este un teren”, a mărturisit Artiom Marcheli, unul dintre elevii claselor a 6-a, dar și căpitanul echipei de fotbal a Gimnaziului Svetlîi.
„Am așteptat mult acest teren. Am urmărit cum s-a construit și cum a fost așternut gazonul, iar când treceam pe aici cu prietenii mei ne imaginam cum vom juca fotbal pe acest stadion”, a menționat un alt tânăr prezent la inaugurare.
Terenul de fotbal de la Gimnaziul din satul Svetlîi nu este singurul proiect din domeniul sportului realizat cu suportul și implicarea ARBOM. În luna iulie a acestui an, în satul Parcani din stânga Nistrului, localitate în care locuiește una dintre cele mai mari comunități de etnici bulgari din Republica Moldova, în colaborarea cu Ambasada Bulgariei din țara noastră, dar și cu contribuția Asociației pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova, a fost dat startul construcției unui nou stadion. Lucrările de amenajare a terenului urmează a fi finalizate în această toamnă.