ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANRE atestă o tendință de revenire a cotațiilor Platts la bursele internaționale, după o lungă perioadă de ieftiniri ale carburanților

10:04 | 20.09.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în următoarea perioadă ar putea fi atestată o recuperare a prețurilor la carburanți, după 10 săptămâni consecutive de ieftiniri ale benzinei și motorinei. Acest lucru se datorează tendinței de revenire atât a cotațiilor Platts, cât și a cursului de schimb leu/dolar, factori care au determinat ieftinirile carburanților în ultimele luni, transmite MOLDPRES. 

Prin urmare, după o scădere cumulativă la benzina COR 95 de 3 lei și 4 bani per litru și la motorina standard de 2 lei și 91 de bani per litru, săptămâna curentă prețul la benzină a recuperat patru bani, în timp ce motorina rămâne a fi comercializată încă la cel mai mic preț din ultimele 16 luni.

„După ce timp de 10 săptămâni consecutive piața carburanților din Republica Moldova a fost puternic marcată de nivelul scăzut al prețurilor la pompă, care se datora cotațiilor Platts în descreștere și aprecierii tot mai accentuate a monedei naționale în raport cu dolarul SUA, în prezent ANRE atestă o ușoară revenire atât a cotațiilor Platts, cât și a cursului de schimb leu/dolar SUA. Analizând evoluțiile ulterioare posibile, Agenția constată că acest fapt ar putea determina în următoarea perioadă o direcție de recuperare a prețurilor”, a anunțat ANRE.

În aceste condiții, pentru următoarele trei zile, ANRE a anunțat un preț maxim pentru benzina COR 95 de 22 de lei și 36 de bani per litru, în creștere cu șapte bani bani. Totodată, motorina va fi comercializată cu cel mult 19 de lei și 06 bani per litru, prețul fiind similar cu cel anunțat pentru ziua de ieri. 

img24007482

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!