ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a stabilit ordinea de înscriere a candidaților în buletinul de vot la alegerile prezidențiale

13:29 | 25.09.2024 Categorie: Alegeri 2024

Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit miercuri, 25 septembrie, ordinea de înscriere a candidaților în buletinul de vot a concurenților electorali pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. În buletinul de vot se vor regăsi 11 candidați înregistrați de CEC, informează MOLDPRES.

Astfel, candidații vor avea următoarea ordine: Alexandr Stoianoglo, desemnat de „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”; Maia Sandu, desemnată de „Partidul Acțiune și Solidaritate”; Renato Usatîi - Partidul politic „Partidul Nostru”; Vasile Tarlev - Partidul pentru Viitorul Moldovei; Irina Vlah, desemnată de către adunarea cetățenilor; Ion Chicu - „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei”; Andrei Năstase, desemnat de către adunarea cetățenilor; Octavian Ţîcu - Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”; Victoria Furtună; Tudor Ulianovschi; Natalia Morari, desemnați de către adunarea cetățenilor.

Solicitată de agenție, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a specificat că toți concurenții electorali pot desfășura campania electorală în condițiile prevăzute de lege.

„Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii și au liber la publicitatea electorală. Totodată, autoritățile sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale. Campania electorală se încheie pe 18 octombrie 2024, cu două zile înainte de alegeri”, a spus Rodica Sîrbu.

De asemenea, CEC a aprobat modelul și textul buletinului de vot pentru scrutin. Acesta se va tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare gri afumat pentru turul I și pentru turul II se va tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare albastră oțel.

În cazul desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin, pentru votul prin corespondență se va vota cu buletine de vot de modelul celor utilizate în primul tur de scrutin, tipărite pe hârtie de culoarea stabilită pentru imprimarea buletinelor pentru turul II  și cu inscripția „Turul doi”.

img24007620

img24007620

img24007620

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!