ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

IGP: Instituțiile statului, vandalizate de persoane instruite la Moscova și achitate cu sume mari de bani. Doi tineri au fost reținuți

18:01 | 27.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 27 sep. /MOLDPRES/. Doi tineri au fost reținuți de oamenii legii după ce noaptea trecută mai multe persoane au vandalizat sediul Ministerului muncii și cel al Guvernului. Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de persoane recrutate și instruite apoi la Moscova pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Polițiștii au desfășurat astăzi mai multe percheziții în acest caz, transmite MOLDPRES.

Potrivit poliției, noaptea trecută mai multe persoane au vandalizat sediul Ministerului muncii și protecției sociale, aruncând în instituția  statului cu vopsea. În jumătate de oră, aceleași acțiuni s-au petrecut și la Guvern. La scurt timp, oamenii legii au reținut două persoane. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, prins în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” și unul de 20 de ani reținut în adiacentul Parlamentului.

Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, „recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare”. Potrivit lor, doar pentru clădirea Guvernului au fost achitați cu 5000 de euro. Unul dintre tineri a declarat că „era și el responsabil de identificarea tinerilor, pentru ulterioara instruire la Moscova unde să le fie comunicate acțiunile care urmează a fi organizate în Republica Moldova, fiind achitați lunar fiecare cu câte 500 de euro”.

Toți 20 au plecat la Moscova prin intermediul cursei avia, cu escala la Istanbul, unde au fost întâlniți de un cetățean al Federației Ruse și cazați într-un hotel, iar a doua zi pe un poligon din afara Moscovei au fost instruiți cum să creeze proteste la Chișinău, destabilizări în cadrul acestora, paza persoanei instigatoare, etc. Tot acolo au primit bani și telefoane pe care comunicau”, a comunicat Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Aceștia au revenit ulterior în Republica Moldova, unde, potrivit poliției, au procurat vopsea, mănuși, adidași și pungi. După executarea acțiunilor de vandalism, materialul video cu acțiunile tinerilor urma a fi plasat pe Telegram ca dovadă a îndeplinirii misiunii.

IGP a comunicat că 13 dintre cele 20 de persoane care au mers la exerciții în Moscova au fost deja identificate de Poliție, inclusiv o persoană de 26 ani responsabilă de recrutarea tinerilor care mergeau în Federația Rusă.

În acest caz, astăzi oamenii legii au desfășurat o serie de percheziții la domiciliile a patru persoane, fiind ridicate mai multe cutii de vopsea, mănuși, cartele, carduri, acte de identitate care confirmă deplasările acestora în Federația Rusă, precum și alte obiecte care pot servi drept probatoriu în cadrul cauzei penale.

Investigațiile în acest caz continuă.

  

img24007708

img24007708

img24007708

img24007708

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!