ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova, solidară cu poporul georgian. Prim-ministrul Dorin Recean: „Susținem dreptul lor la întrunire pașnică”

18:08 | 04.12.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean  a transmis un mesaj de susținere poporului georgian care luptă pentru democrație în cadrul unor ample manifestații pro-europene care se desfășoară în capitala Georgiei și alte orașe. „Susținem dreptul lor la întrunire pașnică și la un viitor democratic aliniat cu valorile UE”, se arată în mesajul premierului, informează MOLDPRES.

În ultimele 5 zile, vedem angajamentul neclintit al poporului Georgiei față de democrație și aspirațiile sale europene. Moldova este solidară cu poporul georgian. Susținem dreptul lor la întrunire pașnică și la un viitor democratic aliniat valorilor UE”, a transmis premierul Dorin Recean.

Georgia luptă pentru a șasea zi consecutiv pentru democrație în cadrul unor ample manifestații pro-europene care au cuprins capitala țării, precum și alte orașe. Protestele au izbucnit după ce prim-ministrul georgian, Irakli Kobahidze, a anunţat că ţara sa îngheaţă până în 2028 începerea negocierilor vizând aderarea la Uniunea Europeană, potrivit EFE şi Reuters.

Forțele de ordine încearcă să înăbușe protestele cu gaze lacrimogene. Peste 200 de manifestanți au fost reținuți de poliție. Poliţia georgiană l-a bătut şi arestat pe liderul opoziției georgiene Nika Gvaramia, în timpul unei descinderi la birourile partidului său, pe fondul valului de proteste antiguverntale şi al ameninţărilor cu represiunea din partea prim-ministrului ţării, relatează AFP.

Grupurile pentru drepturile omului și președintele pro-UE Salome Zurabișvili au criticat represiunea în forță a poliției din ultima săptămână. Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a declarat că cei reținuți de poliție „au fost supuși la bătăi sistematice”.

Consiliul Europei şi-a exprimat miercuri, 4 decembrie, preocuparea faţă de utilizarea disproporţionată a forţei de către poliţia din Georgia, făcând apel la autorităţile de la Tbilisi să respecte libertăţile de exprimare, de întrunire şi cea a presei, precum şi să elibereze manifestanţii arestaţi, relatează AFP.

Georgia, țara din Caucaz cu o populație de aproximativ 3,7 milioane de locuitori, a fost zguduită de turbulențe de la alegerile parlamentare din 26 octombrie, Visul Georgian fiind acuzat că trădează ambiția de lungă durată a țării de a adera la UE și că apropie Tbilisi de Moscova.

img24009946

img24009946

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!