Prețurile la carburanți continuă să fie în scădere. Motorina din nou coboară sub pragul de 20 lei/litru
12:02 | 06.12.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. Prețurile la carburanți bat în retragere. Motorina din nou coboară sub pragul de 20 lei/litru, iar Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că, în pofida unei perioade anterioare de ușoare aprecieri, începând cu săptămâna curentă, prețurile la carburanți cedează din nou, conturând tot mai mult probabilitatea unei tendințe pentru scăderi, transmite MOLDPRES.
În aceste condiții, pentru următoarele trei zile, 07.12.2024-09.12.2024, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul ale produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de: - 22,80 lei/litru - pentru benzina COR 95 (- 04 bani); - 19,95 lei/litru - pentru motorina standard (- 07 bani).
Potrivit ANRE, atât benzina, cât și motorina, după micșorările din ultimele zile, rămân să-și păstreze nivelul prețurilor sub pragurile de 23 lei/litru și, respectiv, 20 lei/litru. „Astfel, prețurile se plasează la o diferință de doar 0,55 și, respectiv, 0,89 bani față de valorile lor minime din acest an. Reamintim că, pe parcursul anului curent, prețul benzinei a oscilat între 22,25 lei/litru și 26,40 lei/litru, iar cel al motorinei, între 19,06 lei/litru și 23,06 lei/litru. Totodată, începând cu trimestrul III din acest an, piața produselor petroliere din Republica Moldova s-a caracterizat printr-o depreciere generală a prețurilor, fiind puternic influențată de scăderea cu cca 17% a cotațiilor Platts”, explică sursa citată.