ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poliția vine cu noi detalii despre persoana decedată în timpul furtunii

13:21 | 12.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 12 iun. /MOLDPRES/. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit astăzi cu precizări privind identitatea persoanei găsite fără suflare sub un copac căzut în urma intemperiei de ieri seara, transmite MOLDPRES. 

Potrivit poliției, este vorba despre o adolescentă din Chișinău, în vârstă de 12 ani. Oamenii legii deocamdată nu au oferit alte detalii în acest caz. 

În dimineața zilei de astăzi, Poliția a anunțat că un angajat al Întreprinderii municipale „Spații Verzi” a depistat cadavrul unei femei care se afla la sol, sub un copac doborât de vântul puternic.  

Intemperia de noaptea trecută a provocat pagube în mai multe localități din țară, inclusiv în capitală, unde a fost declarată situație de forță majoră.

În contextul vremii instabile, dar și a averselor înregistrate, Ministerul Afacerilor Interne îndeamnă populația să evite deplasarea sub cabluri electrice și crengi ale arborilor bătrâni care atârnă. Totodată oamenii sunt rugați să fie atenți atunci când se deplasează pentru a evita traumatismele, iar în situații de risc să apeleze de urgență Serviciul 112.

img24004383

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!